sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Pentru Poteraş 60% = Excepţie şi 40% = Regulă

Mi-a ajuns la ureche că în Sectorul 6, cu ocazia celor două evenimente electorale din 25.11.2007, nu se va respecta hotărârea Guvernului României care statuează regula că se vor organiza secţii de votare diferite pentru referendum şi pentru alegerile europarlamentare.
În şedinţa de consiliu local din data de 13.11.2007 am dorit şă verific această informaţie şi în calitate de consilier local i-am cerut primarului Cristian Poteraş şă lămurească această problemă.
Răspunsul dlui. Poteraş a fost că într-adevăr sunt câteva excepţii, acolo unde nu există suficiente săli, unde secţiile de vot vor funcţiona în aceeaşi încăpere şi pentru referendum şi pentru alegerile europarlamentare.
Primind acest răspuns am avut curiozitatea de a-l întreba pe dl. Cristian Poteraş dacă cunoaşte numărul acestor situaţii speciale ce vor constitui excepţii de la regula organizării celor două evenimente electorale.
Răspunsul dlui. Primar a fost unul halucinant. Secţiile ce vor funcţiona în aceeaşi încăpere, contrar regulilor stabilite de guvern, sunt 60% din totalul secţiilor de votare de pe teritoriul Sectorului 6.
Pentru dl. Cristian Poteraş 60% = excepţia şi 40% = regula. Dar nu trebuie să fim miraţi pentru că asta este atitudinea dânsului în faţa legii în general, 60% incalcă legea şi 40% o respectă, asta este atitudinea sa şi faţă de banii publici, 60% în buzunarul său şi 40% mai face câteva „investiţii” purtătoare de comisioane cu care să scoată ochii electoratului în viitoarea campanie electorală pentru alegerile locale din 2008. Sper ca cetăţenii Sectorului 6 să răspundă cu aceeaşi monedă, 60% dintre ei să voteze pentru un primar capabil şi sa-l trimită acasă pe „primarul 60% hoţ”.

0 comentarii: